De la începutul paradigmei de calcul, metafora predominantă pentru un computer a fost cea a unui instrument multifuncțional, așa cum este exemplificat prin utilizarea „liniilor de comandă” și „desktop-urilor” la interfața dintre oameni și computere. Prevalența fără egal a dispozitivelor compatibile cu calcularea în viața noastră de zi cu zi și accesul larg răspândit la informații pe Web sugerează o metaforă mai potrivită pentru un computer modern, aceea a unui asistent. Oamenii nu mai folosesc, ci mai degrabă colaborează cu dispozitivele lor pentru a rezolva o sarcină cognitivă, fiecare parte învățând și adaptându-se la capacitățile celeilalte. Comunicarea și luarea deciziilor au loc la un nivel care este transparent și compatibil cognitiv cu abilitățile și limitările umane. Nu se mai vorbește de interacțiune om-calculator, ci de simbioză om-calculator.